1. Servește ca:

document de eliberare din magazie a materialelor;
document justificativ de scădere din gestiune;
document justificativ de înregistrare în contabilitate.
2. Se întocmește în două exemplare, pe măsura lansării, respectiv eliberării materialelor din magazie pentru consum, de către compartimentul care efectuează lansarea, pe baza programului de producţie și a consumurilor normate, sau de către alte compartimente ale unităţii, care solicită materiale pentru a fi consumate.

Bonul de consum se poate întocmi într-un exemplar în condiţiile utilizării tehnicii de calcul.

Bonul de consum (colectiv), în principiu, se întocmește pe formulare separate pentru materialele din cadrul aceluiași cont de materiale, loc de depozitare și loc de consum.

În situaţia în care materialul solicitat lipsește din depozit, se procedează în felul următor:

în cazul bonului de consum se completează rubrica cu denumirea materialului înlocuitor, după ce, în prealabil, pe verso-ul formularului se obţin semnăturile persoanelor autorizate să aprobe folosirea altor materiale decât cele prevăzute în consumurile normate;
în cazul bonului de consum (colectiv) se taie cu o linie denumirea materialului înlocuit și se semnează de aprobare a înlocuirii, în dreptul rândului respectiv. După înscrierea denumirii materialului înlocuitor se întocmește un bon de consum separat pentru materialul înlocuitor sau se înscrie pe un rând liber în cadrul aceluiași bon de consum.
În bonul de consum, coloanele „Unitatea de măsură” si „Cantitatea necesară” de pe rândul 2 se completează în cazul când se solicită și se eliberează din magazie materiale cu două unităţi de măsură.

Dacă operaţiunile de predare-primire a materialelor nu pot fi suspendate în timpul inventarierii magaziei de materiale, comisia de inventariere trebuie să înscrie pe documentul respectiv menţiunea „predat în timpul inventarierii”.

3. Circulă:

la persoanele autorizate să semneze pentru acordarea vizei de necesitate (ambele exemplare);
la persoanele autorizate să aprobe folosirea altor materiale, în cazul materialelor înlocuitoare;
la magazia de materiale, pentru eliberarea cantităţilor prevăzute, semnându-se de predare de către gestionar și de primire de către delegatul care primeste materialele (ambele exemplare);
la compartimentul financiar-contabil, pentru efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică și analitică (ambele exemplare).
4. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

5. Conţinutul minimal obligatoriu de informaţii al formularului este următorul:

denumirea unităţii;
denumirea formularului;
produsul/lucrarea (comanda);
norma;
bucăţi lansate;
numărul documentului;
data eliberării (ziua, luna, anul);
numărul comenzii;
denumirea materialului (inclusiv sortimentul, marca, profilul, dimensiunea);
cantitatea necesară;
U/M;
cantitatea eliberată;
preţul unitar;
valoarea, după caz;
data și semnătura gestionarului și a primitorului.